Cele mai bune filme din 2013. Topul criticilor romani

Inside Llewyn Davis, al fraţilor Coen, Heli, Amour,  La vie d’ Adèle, Spring Breakers şi noul film al lui Corneliu Porumboiu sunt câteva dintre titlurile care se regăsesc în topurile personale ale criticilor şi jurnaliştilor români pe care Filmreporter.ro le reuneşte pentru al patrulea an. Lista cronicarilor care ne-au oferit clasamentele lor pe anul 2013 va fi actualizată în zilele următoare.

Ierarhiile au fost întocmite de fiecare critic după propriile criterii.

Andrei Gorzo („Dilema Veche”)

Notă: Am ales exclusiv dintre filmele proiectate în cinematografe româneşti de-a lungul anului 2013 (chiar dacă unele sunt – după anul premierei internaţionale – filme din 2012 sau chiar din 2011), eliminându-le, însă, pe acelea care au beneficiat doar de câte o proiecţie sau două, în cadrul unor festivaluri sau evenimente speciale.

1. Calul din Torino / A torinói ló (Ungaria-Franţa-Germania-Elveţia, 2011), de Béla Tarr.
2. Înainte de miezul nopţii / Before Midnight (SUA, 2013), de Richard Linklater.
3. Inside Llewyn Davis (SUA, 2013), de Joel & Ethan Coen.
4. Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (România, 2013), de Corneliu Porumboiu.
5. Heli (Mexic-Franţa-Germania-Olanda, 2013), de Amat Escalante.
6. Gravity (SUA, 2013), de Alfonso Cuarón.
7. Zero Dark Thirty (SUA, 2012), de Kathryn Bigelow.
8. Nu / No (Chile-Franţa-Mexic, 2012), de Pablo Larraín.
9. Vacanţa de primăvară / Spring Breakers (SUA, 2013), de Harmony Korine.

10. Propunerea mea pentru locul 10 este un montaj cu cele mai bune părţi din Django Unchained (SUA, 2012, de Quentin Tarantino) şi The Grandmaster / Yi dai zong shi (China, 2013, de Wong Kar-wai), plus o secvenţă din Eu şi tu / Io e te (Italia, 2012, de Bernardo Bertolucci) – cea cu el şi ea dansând, strâns îmbrăţişaţi, pe cântecul (lui David Bowie) Ragazzo solo, ragazza sola.

Menţiuni: Amour (Franţa-Germania-Austria, 2012, de Michael Haneke), Passion (Germania-Franţa, 2012, de Brian De Palma), Rocker (România, 2013, de Marian Crişan), Poziţia copilului (România, 2013, de Călin Peter Netzer), Adèle: Capitolele 1 şi 2 / La vie d’ Adèle (Franţa, 2013), de Abdellatif Kechiche.

Aceeaşi listă, dar comentată, a apărut în revista Dilema veche.

Dana Duma („Film”, „Contemporanul”) 

Fără ierarhizare, 10 titluri de filme văzute în România, în repertoriul obişnuit sau programate în festivaluri

1. Zero Dark Thirty (2012, Kathryn Bigelow)
2. Blue Jasmine (2013, Woody Allen)
3. Nu (2012,Pablo Larrain)
4. Gravity (2013, Alfonso Cuaron)
5. Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (2013, Corneliu Porumboiu)
6. A Touch of Sin (2013, Jia Zhang-ke)
7. The Congress (2013, Ari Folman)
8. Inside Llewyn Davis (2013, Joel&Ethan Coen)
9. The Wolf of Wall Street (2013, Martin Scorsese)
10. The Zero Theorem (2013, Terry Gilliam)

Magda Mihăilescu

1. La grande bellezza (Paolo Sorrentino)
2. Inside Llewyn Davis (Joel şi Ethan Coen)
3. Blue Jasmine (Woody Allen)
4. Gravity (Alfonso Cuaron)
5. Nebraska (Alexander Payne)
6. Philomena (Stephen Frears)
7. The Wolf of Wall Street (Martin Scorsese)
8. Pozitia copilului (Călin Netzer)
9. La jaula de oro/ Golden Cage (Diego Quemada Diez)
10. 12 Years a Slave (Steve McQueen)

Iulia Blaga (Hotnews.ro)

Nu pot face un clasament. Mi-au plăcut, din ce am văzut în sălile din România şi la festivalurile de la Cannes sau Berlin, următoarele – cu filmul fraţilor Coen pe locul întâi, în orice situaţie:

Inside Llewyn Davis, de Joel şi Ethan Coen
All Is Lost, de J.C. Chandor
Jimmy P. (Psychotherapy of a Plains Indian), de Arnaud Desplechin
Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, de Corneliu Porumboiu
Poziţia copilului, de Călin Peter Netzer
Prince Avalanche, de David Gordon Green
Beasts of the Southern Wild / Tărâmul visurilor, de Benh Zeitlin
In the Fog/ În ceaţă, de Serghei Loznitsa
No / Nu, de Pablo Larrain
Epizoda u zivotu beraca zeljeza/ Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi, de Danis Tanovic

Pe Hotnews am făcut un fel de retrospectivă/clasament. Aş mai putea adăuga, daca m-ar întreba cineva ce iau cu mine (pardon de expresie) din filmele anului 2013: primele 10 minute din Gravity; prima jumatate din Câinele japonez (deci, probabil, doar câinele); nu doar pisica – ci intreg filmul fraţilor Coen; subversivitatea lui Spring Breakers; calmul lui Redford din All Is Lost; fragilitatea masivă a lui Benicio Del Toro din Jimmy P.; versatilitatea controlată a Luminitei Gheorghiu din Poziţia copilului; ideea „în trend” că te poţi descurca singur chiar dacă tot universul spune nu, precum şi ideea – tot în trend – că, indiferent unde ai fi, te îndrepţi spre un acasă care e în tine; faptul că mai sunt filme care să te facă să nu vrei să te laşi încă de meserie etc. etc.

Irina Trocan („Film Menu”)

Am făcut două top-uri: pentru primul m-am limitat la filmele care au rulat în 2013 în sălile româneşti, iar pentru celălalt am luat în calcul (ce-am văzut din) filmele din circuitul internaţional (le-am pus pe listă chiar dacă au avut premiera la vreun festival încă din 2012, dar abia anul următor au început să fie discutate şi promovate după merit).

Filmelor româneşti din 2013 nu le-am făcut un clasament separat, dar mi-au venit în minte repede: un film care are meritul de a fi intransigent (Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, de Corneliu Porumboiu), un debut în lungmetraj promiţător (Câinele japonez, de Tudor Jurgiu), un film care reintroduce în cinemaul mainstream câteva mărci stilistice ale Noului Cinema Românesc (Poziţia copilului, de Călin Netzer), altul care se joacă cu cadrul lung pentru efecte comice (Domestic, de Adrian Sitaru) şi un scurtmetraj care se avântă pe căi încă neexplorate în filmele româneşti despre societatea & spiritualitatea din ziua de azi (O umbră de nor, de Radu Jude). În alţi ani a fost mai bine, dar se putea şi (mult) mai rău.

Top 10 filme distribuite în România

Inside Llewyn Davis (Joel & Ethan Coen)
No (Pablo Larraín)
Hannah Arendt (Margarethe von Trotta)
Before Midnight (Richard Linklater)
Zero Dark Thirty (Kathryn Bigelow)
Blue Jasmine (Woody Allen)
The Bling Ring (Sofia Coppola)
Stoker (Park Chan-wook)
The Grandmaster (Wong Kar-Wai)
The Hunger Games: Catching Fire (Francis Lawrence)

Nu le-am numerotat pentru că nu cred că există o ierarhie clară între ele, deşi sunt destul de sigură că primele 5 sunt mai bune decât ultimele 5.

Top 10 filme nedistribuite

The Act of Killing (Joshua Oppenheimer)
Après mai (Olivier Assayas)
Jimmy P. (Psychoterapy of a Plains Indian) (Arnaud Despleschin)
Drug War (Johnnie To)
Nobody’s Daughter Haewon (Hong Sang-Soo)
Neighboring Sounds (Kleber Mendonça Filho)
Computer Chess (Andrew Bujalski)
Museum Hours (Jem Cohen)
Room 237 (Rodney Ascher)
A Última Vez Que Vi Macau (João Pedro Rodrigues & João Rui Guerra da Mata)

Nici aici nu cred că există o ierarhie, dar le-am sortat (intuitiv şi foarte discutabil) după cât de uşor se poate vedea de ce sunt bune. După mine, fiecare dintre filmele astea zece merită să rămână un reper pentru genul lui de cinema.

Lipsesc din clasament, evident, multe filme recente pe care n-am apucat să le văd, deşi am tot auzit că sunt ambiţioase şi realizate. Sper să le văd, să descopăr că sunt bune, să fie distribuite în lunile următoare în cinematografele româneşti şi să le pot vota pentru topul din 2014. Chiar daca unele topuri realizate de critici nu sunt asa bune , eu prefer sa am topul meu personal si sa nu fiu atat de influentat de critici. Pentru ca fiecare cu gusturile sale, si acestea nu se discuta. (nu in totalitate). 

Read More

Into The White

Cum e filmul, așa și titlul - pe lângă. „Into” presupune mișcare, or aici stau ăștia bine merci în căbănuță, nu prea îl au pe Amundsen în ei. Și ce să facă atunci? Ia să vedem... (Vă rog să aveți în vedere că filmul despre care se face vorbire aici a fost catalogat „dramă”. Printre altele). 

1940, de-a nemții și englezii pă ceru' Norvegiei. Pac, pac, cad trei hitleriști și doi slujitori ai coroanei și se întâlnesc la o cabană. Băieții lu' Adolf, în avantaj, cu câte un Luger la cingătoare. Ăștilalți, ca nesimțiții, cu mâinile goale. Dialog redat aproximativ: Cre' c-o să vă luăm prizonieri, dacă n-aveți nimic împotrivă.// Ba nu.// Ba da. Hai, că dăm și-un ceai. Da' spălați vasele.// Nu spălăm vasele. Ceaiul îi cu zahăr, lapte și brioșe proaspete? La care, nemții, în loc să le zică că sunteți și obraznici, mai dați-vă-n: mates, ne pare rău, Luftwafe-ul stă prost cu aprovizionarea. 

Politicosul dialog durează suficient cât să te apuce moțăiala, după care, pe același ton de roman cavaleresc, „taberele” încep a schimba, „în contradictoriu”, opinii despre orice. Ar trebui să fie haz maxim, dar nu știu cum, deși Rupert Grint face tot posibilul să câștige trofeul de „Măscăriciul anului”, nu ți se dă satisfacția asta. Se trece prin tot ce ar putea cuprinde un ciot de wiki pentru extratereștrii care nu țin morțiș să știe foarte multe despre ce părere aveau nemții și englezii unii despre alții: chestii gen „mâncători de cârnați” etc. 

Englezul șef îi spune subalternului (interpretat de Grint): „Băi, enervează-i, provoacă-i pe fritzi, să-și piardă încrederea în ei.” Excelentă strategie, cum de nu s-au gândit și prizonierii din lagărele japoneze la chestia asta?! Apoi, chipurile, se petrec răsturnări de situație (gen cine pune mâna pe Luger-e) și se păzesc unii pe alții când își fac nevoile în WC-ul din curte (și aici hazul e fentat crunt). 

Deci, mai conflict (mult mai conflict) e între două galerii de suporteri dintr-un pașnic orășel elvețian. În loc să aibă (vorba lui Pratchett) o relație de ură amestecată cu ură, în loc să bage o pace cartagineză din care să reiasă oroarea, ei se bat cu perne și apoi fraternizează molcom și deloc convingător. 

Povestea e după fapte reale. Nici măcar nu-mi dau seama dacă-i mișto sau nu, atât de insipid e scenariul. 

Să simți mușcătura frigului, să vezi spectrul foamei (cu halucinațiile alea faine), să te chinuie speranța, să privești poza cu logodnica până nu mai vezi bine, să dea cu ecou din vreun Jack London, ceva? Pffff... Nimic. Da' nimic. „Decât” cinci indivizi care se ceartă un pic isteric. Nu tu dramă, nu tu suspans, nu acțiune, nu emoție. Regizorul Petter Næss, care a făcut mișcătoareleElling și Mozart and the Whale, e de nerecunoscut aici.

sursa:timesnewroman.ro

Read More