CINEMATOGRAFIE

http://bloguldearta.blogspot.ro/search/label/cinematografie

FOTOGRAFIE

http://bloguldearta.blogspot.ro/search/label/fotografie

MUZICA

http://bloguldearta.blogspot.ro/search/label/muzica

LITERATURA

http://bloguldearta.blogspot.ro/search/label/literatura

Se afișează postările cu eticheta cinematografie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cinematografie. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 februarie 2014

Cele mai bune filme din 2013. Topul criticilor romani

Inside Llewyn Davis, al fraţilor Coen, Heli, Amour,  La vie d’ Adèle, Spring Breakers şi noul film al lui Corneliu Porumboiu sunt câteva dintre titlurile care se regăsesc în topurile personale ale criticilor şi jurnaliştilor români pe care Filmreporter.ro le reuneşte pentru al patrulea an. Lista cronicarilor care ne-au oferit clasamentele lor pe anul 2013 va fi actualizată în zilele următoare.
Ierarhiile au fost întocmite de fiecare critic după propriile criterii.

Andrei Gorzo („Dilema Veche”)

Notă: Am ales exclusiv dintre filmele proiectate în cinematografe româneşti de-a lungul anului 2013 (chiar dacă unele sunt – după anul premierei internaţionale – filme din 2012 sau chiar din 2011), eliminându-le, însă, pe acelea care au beneficiat doar de câte o proiecţie sau două, în cadrul unor festivaluri sau evenimente speciale.
1. Calul din Torino / A torinói ló (Ungaria-Franţa-Germania-Elveţia, 2011), de Béla Tarr.
2. Înainte de miezul nopţii / Before Midnight (SUA, 2013), de Richard Linklater.
3. Inside Llewyn Davis (SUA, 2013), de Joel & Ethan Coen.
4. Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (România, 2013), de Corneliu Porumboiu.
5. Heli (Mexic-Franţa-Germania-Olanda, 2013), de Amat Escalante.
6. Gravity (SUA, 2013), de Alfonso Cuarón.
7. Zero Dark Thirty (SUA, 2012), de Kathryn Bigelow.
8. Nu / No (Chile-Franţa-Mexic, 2012), de Pablo Larraín.
9. Vacanţa de primăvară / Spring Breakers (SUA, 2013), de Harmony Korine.
10. Propunerea mea pentru locul 10 este un montaj cu cele mai bune părţi din Django Unchained (SUA, 2012, de Quentin Tarantino) şi The Grandmaster / Yi dai zong shi (China, 2013, de Wong Kar-wai), plus o secvenţă din Eu şi tu / Io e te (Italia, 2012, de Bernardo Bertolucci) – cea cu el şi ea dansând, strâns îmbrăţişaţi, pe cântecul (lui David Bowie) Ragazzo solo, ragazza sola.
Menţiuni: Amour (Franţa-Germania-Austria, 2012, de Michael Haneke), Passion (Germania-Franţa, 2012, de Brian De Palma), Rocker (România, 2013, de Marian Crişan), Poziţia copilului (România, 2013, de Călin Peter Netzer), Adèle: Capitolele 1 şi 2 / La vie d’ Adèle (Franţa, 2013), de Abdellatif Kechiche.
Aceeaşi listă, dar comentată, a apărut în revista Dilema veche.

Dana Duma („Film”, „Contemporanul”) 

Fără ierarhizare, 10 titluri de filme văzute în România, în repertoriul obişnuit sau programate în festivaluri
1. Zero Dark Thirty (2012, Kathryn Bigelow)
2. Blue Jasmine (2013, Woody Allen)
3. Nu (2012,Pablo Larrain)
4. Gravity (2013, Alfonso Cuaron)
5. Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (2013, Corneliu Porumboiu)
6. A Touch of Sin (2013, Jia Zhang-ke)
7. The Congress (2013, Ari Folman)
8. Inside Llewyn Davis (2013, Joel&Ethan Coen)
9. The Wolf of Wall Street (2013, Martin Scorsese)
10. The Zero Theorem (2013, Terry Gilliam)

Magda Mihăilescu

1. La grande bellezza (Paolo Sorrentino)
2. Inside Llewyn Davis (Joel şi Ethan Coen)
3. Blue Jasmine (Woody Allen)
4. Gravity (Alfonso Cuaron)
5. Nebraska (Alexander Payne)
6. Philomena (Stephen Frears)
7. The Wolf of Wall Street (Martin Scorsese)
8. Pozitia copilului (Călin Netzer)
9. La jaula de oro/ Golden Cage (Diego Quemada Diez)
10. 12 Years a Slave (Steve McQueen)
Iulia Blaga (Hotnews.ro)
Nu pot face un clasament. Mi-au plăcut, din ce am văzut în sălile din România şi la festivalurile de la Cannes sau Berlin, următoarele – cu filmul fraţilor Coen pe locul întâi, în orice situaţie:
Inside Llewyn Davis, de Joel şi Ethan Coen
All Is Lost, de J.C. Chandor
Jimmy P. (Psychotherapy of a Plains Indian), de Arnaud Desplechin
Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, de Corneliu Porumboiu
Poziţia copilului, de Călin Peter Netzer
Prince Avalanche, de David Gordon Green
Beasts of the Southern Wild / Tărâmul visurilor, de Benh Zeitlin
In the Fog/ În ceaţă, de Serghei Loznitsa
No / Nu, de Pablo Larrain
Epizoda u zivotu beraca zeljeza/ Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi, de Danis Tanovic
Pe Hotnews am făcut un fel de retrospectivă/clasament. Aş mai putea adăuga, daca m-ar întreba cineva ce iau cu mine (pardon de expresie) din filmele anului 2013: primele 10 minute din Gravity; prima jumatate din Câinele japonez (deci, probabil, doar câinele); nu doar pisica – ci intreg filmul fraţilor Coen; subversivitatea lui Spring Breakers; calmul lui Redford din All Is Lost; fragilitatea masivă a lui Benicio Del Toro din Jimmy P.; versatilitatea controlată a Luminitei Gheorghiu din Poziţia copilului; ideea „în trend” că te poţi descurca singur chiar dacă tot universul spune nu, precum şi ideea – tot în trend – că, indiferent unde ai fi, te îndrepţi spre un acasă care e în tine; faptul că mai sunt filme care să te facă să nu vrei să te laşi încă de meserie etc. etc.

Irina Trocan („Film Menu”)

Am făcut două top-uri: pentru primul m-am limitat la filmele care au rulat în 2013 în sălile româneşti, iar pentru celălalt am luat în calcul (ce-am văzut din) filmele din circuitul internaţional (le-am pus pe listă chiar dacă au avut premiera la vreun festival încă din 2012, dar abia anul următor au început să fie discutate şi promovate după merit).
Filmelor româneşti din 2013 nu le-am făcut un clasament separat, dar mi-au venit în minte repede: un film care are meritul de a fi intransigent (Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, de Corneliu Porumboiu), un debut în lungmetraj promiţător (Câinele japonez, de Tudor Jurgiu), un film care reintroduce în cinemaul mainstream câteva mărci stilistice ale Noului Cinema Românesc (Poziţia copilului, de Călin Netzer), altul care se joacă cu cadrul lung pentru efecte comice (Domestic, de Adrian Sitaru) şi un scurtmetraj care se avântă pe căi încă neexplorate în filmele româneşti despre societatea & spiritualitatea din ziua de azi (O umbră de nor, de Radu Jude). În alţi ani a fost mai bine, dar se putea şi (mult) mai rău.
Top 10 filme distribuite în România
Inside Llewyn Davis (Joel & Ethan Coen)
No (Pablo Larraín)
Hannah Arendt (Margarethe von Trotta)
Before Midnight (Richard Linklater)
Zero Dark Thirty (Kathryn Bigelow)
Blue Jasmine (Woody Allen)
The Bling Ring (Sofia Coppola)
Stoker (Park Chan-wook)
The Grandmaster (Wong Kar-Wai)
The Hunger Games: Catching Fire (Francis Lawrence)
Nu le-am numerotat pentru că nu cred că există o ierarhie clară între ele, deşi sunt destul de sigură că primele 5 sunt mai bune decât ultimele 5.
Top 10 filme nedistribuite
The Act of Killing (Joshua Oppenheimer)
Après mai (Olivier Assayas)
Jimmy P. (Psychoterapy of a Plains Indian) (Arnaud Despleschin)
Drug War (Johnnie To)
Nobody’s Daughter Haewon (Hong Sang-Soo)
Neighboring Sounds (Kleber Mendonça Filho)
Computer Chess (Andrew Bujalski)
Museum Hours (Jem Cohen)
Room 237 (Rodney Ascher)
A Última Vez Que Vi Macau (João Pedro Rodrigues & João Rui Guerra da Mata)
Nici aici nu cred că există o ierarhie, dar le-am sortat (intuitiv şi foarte discutabil) după cât de uşor se poate vedea de ce sunt bune. După mine, fiecare dintre filmele astea zece merită să rămână un reper pentru genul lui de cinema.
Lipsesc din clasament, evident, multe filme recente pe care n-am apucat să le văd, deşi am tot auzit că sunt ambiţioase şi realizate. Sper să le văd, să descopăr că sunt bune, să fie distribuite în lunile următoare în cinematografele româneşti şi să le pot vota pentru topul din 2014. Chiar daca unele topuri realizate de critici nu sunt asa bune , eu prefer sa am topul meu personal si sa nu fiu atat de influentat de critici. Pentru ca fiecare cu gusturile sale, si acestea nu se discuta. (nu in totalitate). 

marți, 11 februarie 2014

Into The White

Cum e filmul, așa și titlul - pe lângă. „Into” presupune mișcare, or aici stau ăștia bine merci în căbănuță, nu prea îl au pe Amundsen în ei. Și ce să facă atunci? Ia să vedem... (Vă rog să aveți în vedere că filmul despre care se face vorbire aici a fost catalogat „dramă”. Printre altele). 

1940, de-a nemții și englezii pă ceru' Norvegiei. Pac, pac, cad trei hitleriști și doi slujitori ai coroanei și se întâlnesc la o cabană. Băieții lu' Adolf, în avantaj, cu câte un Luger la cingătoare. Ăștilalți, ca nesimțiții, cu mâinile goale. Dialog redat aproximativ: Cre' c-o să vă luăm prizonieri, dacă n-aveți nimic împotrivă.// Ba nu.// Ba da. Hai, că dăm și-un ceai. Da' spălați vasele.// Nu spălăm vasele. Ceaiul îi cu zahăr, lapte și brioșe proaspete? La care, nemții, în loc să le zică că sunteți și obraznici, mai dați-vă-n: mates, ne pare rău, Luftwafe-ul stă prost cu aprovizionarea. 

Politicosul dialog durează suficient cât să te apuce moțăiala, după care, pe același ton de roman cavaleresc, „taberele” încep a schimba, „în contradictoriu”, opinii despre orice. Ar trebui să fie haz maxim, dar nu știu cum, deși Rupert Grint face tot posibilul să câștige trofeul de „Măscăriciul anului”, nu ți se dă satisfacția asta. Se trece prin tot ce ar putea cuprinde un ciot de wiki pentru extratereștrii care nu țin morțiș să știe foarte multe despre ce părere aveau nemții și englezii unii despre alții: chestii gen „mâncători de cârnați” etc. 

Englezul șef îi spune subalternului (interpretat de Grint): „Băi, enervează-i, provoacă-i pe fritzi, să-și piardă încrederea în ei.” Excelentă strategie, cum de nu s-au gândit și prizonierii din lagărele japoneze la chestia asta?! Apoi, chipurile, se petrec răsturnări de situație (gen cine pune mâna pe Luger-e) și se păzesc unii pe alții când își fac nevoile în WC-ul din curte (și aici hazul e fentat crunt). 

Deci, mai conflict (mult mai conflict) e între două galerii de suporteri dintr-un pașnic orășel elvețian. În loc să aibă (vorba lui Pratchett) o relație de ură amestecată cu ură, în loc să bage o pace cartagineză din care să reiasă oroarea, ei se bat cu perne și apoi fraternizează molcom și deloc convingător. 

Povestea e după fapte reale. Nici măcar nu-mi dau seama dacă-i mișto sau nu, atât de insipid e scenariul. 

Să simți mușcătura frigului, să vezi spectrul foamei (cu halucinațiile alea faine), să te chinuie speranța, să privești poza cu logodnica până nu mai vezi bine, să dea cu ecou din vreun Jack London, ceva? Pffff... Nimic. Da' nimic. „Decât” cinci indivizi care se ceartă un pic isteric. Nu tu dramă, nu tu suspans, nu acțiune, nu emoție. Regizorul Petter Næss, care a făcut mișcătoareleElling și Mozart and the Whale, e de nerecunoscut aici.


sursa:timesnewroman.ro

vineri, 14 iunie 2013

Hachiko a Dog's story


Hachiko sau Hachi a Dog's Story este cel mai emotionant si cel mai bine realizat film in care personajul este o potaie si stapanul acesteia. O spun asta pentru prima data deoarece nu sunt un fan al filmelor cu mamifere in rol principal. Majoritatea filmelor cu animale si stapanii lor sunt foarte prost prezentate si pun accent pe glumele si stupizeniile pe care le are un animal. Aici , lumea se schimba la 180 de grade. In acest film se pune accent pe mintea sclipitoare si calitatea cea mai de pret a unui caine : de a isi respecta cu devotament stapanul.  

Lay The Favorite

 

Lay Your Favorite spune povestea lui Beth (Rebecca Hall), o tânără de vreo 30 de ani care ajunge la Las Vegas, unde îl impresionează pe Dink (Willis), un parior profesionist. Beth şi Dink vor lua casele de pariuri pe nepregătite, dar asta nu înseamnă că relaţia lor va merge doar în sus de acum înainte, mai ales când pe fir intră şi Tulip, soţia lui Dink, interpretată de Catherine Zeta-Jones. 

miercuri, 22 mai 2013

Melanjul artelor:Istoria Filmului Muzical

Filmul muzical este un gen de film in care melodiile interpretate de personaje sunt intretesute in narativ, uneori insotite de dans. Cantecele aveau rolul de a sustine intriga sau de a dezvolta personajele filmului, desi in unele cazuri, ele servesc doar ca pauze in poveste, de multe ori ca "numere de productie" elaborate.
Filmul muzical a premers epoca sonorului.Melies insera in filmele sale divertismente coregrafice, folosindu-i in acest scop pe dansatorii de la teatrul Chatelet. Dar, inca din prima perioada a istoriei cinematografiei, se intalneste frecvent opera filmata. Sincronizarile sa faceau cu ajutorul discurilor de patefon sau al unei partituri adecvate. Oricat ar parea de ciudat, intalnim inca din primii ani filme ca Paulus chantant, Faust de Melies(1897). Insa abia sonorul va aduce inflorirea genului. Epoca cinematografului sonor a inceput o data cu Cantaretul de Jazz(1927), in care Al Jonson rosteste cateva cuvinte si canta blues-uri. The Broadway Melody(1929), "100% vorbit,cantat si dansat" a fost prototipul primelor musical-uri.Filmul muzical a fost consecinta fireasca a aparitiei sonorului si, la fel ca in cazul westernului, formatul si stilul acestui gen nou a fost in intregime de origine americana.
Filmul muzical a cunoscut o evolutie naturala a scenei muzical dupa aparitia tehnologiei de sunet. De obicei, cea mai mare diferenta intre film si musical-uri era utilizarea de peisaj de fundal generos si locatii care ar fi fost imposibile intr-un teatru. Filmele muzicale contin elemente care amintesc de teatru: artistii interpreti tratau de multe ori melodia si numerele de dans ca si cum ar fi existat un public viu. Intr-un sens, privitorul devine publicul iar terpretul joaca in fata aparatului de filmat.
Filmul muzical a aparut in secolul XX. Devenirea sa poate fi impartita in trei mari perioade, delimitate de anii 1930,1960 si 1990.
Anii 1930 au fost considerati inceputul epocii de aur a muzicii deoarece atunci au aparut mai multe musical-uri si regizori specializati pe acest gen.
Busby Berkeley, genial creator al musicalului hollywoodian din epoca sa de aur, a deschis o noua etapa in istoria filmului muzical american prin montarile grandioase ale numerelor de balet, cu corpuri de dans uriase si costume fastuoase. Charilie Chaplin a compus muzica pentru City Lights(1931), Modern Times(1936) si Limelight(1952). A fost o exceptie si putinii cineastii l-ar imita. Fred Astaire ramane o supervedeta a musicalul-ui american timp de mai multe decenii. Se impune intr-un profesionalism fara cusur, dublat de o incredibila usurinta, eleganta si inventivitate in conceperea si executarea dansurilor. Inalta tinuta artistica, inteligenta, farmec, exuberanta, acestea sunt caracteristicile tuturor aparitiilor sale pe ecran, care raman momente de referinta in istoria filmului muzical al acestui secol. Este partenerul ideal pentru cateva dintre vedetele genului( Eleanor Powell, Cyd Charise, Leslie Caron) dar, dintre toate formeaza un cuiplu de neuitat cu Ginger Rogers in noua filme. Cantand in ploaie(1952) cu Fred Astaire si Ginger Rogers este un alt reper al genului.
Iata cateva trailere la filme muzicale cunoscute si care m-au fascinat

Filmul muzical va continua sa fascineze generatiile viitoare. De ce ? Pentru ca vor prelucra teme universale: iubirea, prietenia, speranta, impletind in mod ingenios arta teatrala cu cea cinematografica si muzica.

Informatii preluate si prelucrate de pe:www.dictionardecinema.wordpress.com

marți, 21 mai 2013

Amadeus


Deschid aceasta categorie  interesanta cu unul dintre cele mai bune filme realizate pana acum. Este vorba despre filmul Amadeus realizat de regizorul ceh Milos Forman care a ami facut alte filme colosale si de calibru mare precum "Man of the Moon" "Valmont" "Ragtime" si alte filme cu care regizorul i-a lasat masca pe toti cinefilii. Personajul principal, geniul Mozart este interpretat de actorul Tomas Hulce , care a jucat extrem de bine rolul si alftel nici nu mi-l imaginam pe Mozart in afara de cum juca Tomas. Rivalul lui Mozart , Salieri a fost jucat de actorul Murray Abraham care a obtinut si premiul de cel mai bun actor. Fara sa o lungim prea mult cu distributia trecem la rezumat. In film este prezentat viata marelui geniu al muzicii W.A. Mozart vazut din ochii si perspectiva lui Salieri. Pe tot parcrusul filmului se pune accent pe evolutia sa ca individ si cum face fata piedicilor rivalului sau. Coloana sonora a filmului este de exceptie... ce mai doar a fost aleasa muzica de Mozart nu de alt compozitor, cadrele si locatiile sunt foarte bine alese , iar personajele sunt bine imbracate respectand secolul in care s-a petrecut actiunea.
Filmul a avut un mare impact emotional pentru mine si m-a atins bine la corason cum nu au mai facut-o alte filme. De aceea am si decis sa-l pun primu.
Sper ca va veti da seama de calitatea filmului din acest trailer de aproape 3 minute si chiar daca nu sunteti un fan al muzicii clasice puteti sa va sacrificati 3 ore si sa intrati in lumea geniului.